Aparatele de fotografiat, fie ele DSLR-uri, Mirrorless-uri sau compacte, ocupă de foarte multe ori loc degeaba în bagajele noastre în momentul când călătorim. Iar acest aspect ne face ca de cele mai multe ori să nu putem să imortalizăm fiecare moment important, trebuind de fiecare dată să scoatem aparatul, să îl pornim (eventual să îl şi setăm) şi mai apoi să apăsăm pe declanşator.
Cu tehnologia de ultimă oră, telefoanele mobile au devenit chiar ele nişte aparate de fotografiat foarte potrivite. Oricum cu telefonul umblăm peste tot şi îl purtăm în permanenţă cu noi, de ce să mergem întotdeauna cu două dispozitive la noi?
Telefoane care fotografiază foarte bine sunt cele din gama Lumia de la Nokia, care de multe ori sunt mai de calitate decât aparatele compacte. Telefoanele de la Nokia au fotografiat bine întotdeauna, pornind de la N73 în sus şi până astăzi, ajungând la Lumia 1020 care are 41 de MP, foarte mult de altfel pentru un telefon.
Cu aceste telefoane, nu vom sesiza dacă avem cu noi un aparat de fotografiat sau doar un telefon. Un mare avantaj este că avem un timp de reacţie mult mai mic cu un smartphone, scoţându-l imediat din buzunar. Tot în acest timp, putem să trimitem imediat fotografiile în cloud pentru a se sincroniza cu tableta şi calculatorul, şi dacă dorim, putem să le încărcăm instant pe Facebook sau Instagram, toate acestea pentru a vedea prietenii cum ne mai petrecem timpul.
Aceste lucruri sunt mult mai greu de realizat cu un aparat, trebuie să fim în apropierea unui calculator pentru a salva pozele, după aceea încărcate în cloud. Şi chiar încărcatul pe reţelele de socializare se face mai greu, şi acum, avem nevoie ca acţiunile noastre să dureze din ce în ce mai puţin timp.
Dacă sunteţi o fire care face multe fotografii şi videoclipuri amuzante, recomandat este un smartphone.