De-a lungul vieţii noastre pielea are cel mai mult de suferit, iar un masaj anticelulitic este extrem de potrivit. Îmbătrânirea pielii vine cu o mulţime de dezavantaje estetice mai ales pentru femei. Una dintre marile probleme ale vieţii de adult pentru femei este celulita. Celulita este foarte uşor de recunoscut pentru că apare imediat celebra piele în „coajă de portocală”. Ea se caracterizează prin depuneri de grăsime, grăsimea e repartizată neuniform sub piele. Tulburările de circulaţie sanguină şi limfatică în zonele respective ar putea să ducă în mod clar la celulită, apare sensibilitatea pronunţată şi nervii sunt afectaţi şi ei.
Afecţiunea nu pune mari probleme, poate doar unele estetice, este tipică pielii, manifestându-se la nivelul coapselor, şoldurilor, feselor sau abdomenului. Celulita apare pe fondul unor probleme hormonale nerezolvate, nediagnosticate la timp, dar şi din cauza problemelor cu ţesuturile conjunctive şi cu alimentaţia prost gestionată. Nu contează că eşti o persoană slabă sau grasă, vei avea celulită la un moment dat mai ales dacă există şi o predispoziţie genetică. Nu contează nici vârsta, sexul, oricine poate avea celulită la un moment dat.
Cum se realizează masaj anticelulitic?
Tratamente pentru celulită există şi sunt foarte multe pornind de la creme diverse şi ajungându-se la masaj. Masajul anticelulitic este poate cea mai eficientă metodă, nedureroasă, de diminuare şi poate eliminare a celulitei în timp. După doar câteva şedinţe vezi rezultate concrete, se efectuează local, doar acolo unde e problema, unde apare celulita.
Dacă discutăm despre tipologia masajului, masajul anticelulitic e unul profund, adânc, durerile fiind aproape inexistente. Se pregăteşte înainte pielea ce va fi masată cu ulei, creme anticelulitice, se frământă pielea rapid cu palmele, cu mişcări încete, se pot folosi şi antebraţele dacă zona e mai mare.
Pielea se va încălzi rapid, circulaţia va fi mai bună în timpul masajelor anticelulitice. Grăsimea e mobilizată şi celulele adipoase sunt sparte uşor prin ciupiri ale pielii cu degetele sau cu palmele. Spre finalul masajului se aplică mişcări de presare cu pumnii, de răsucire cu ambele mâini, în S, când pielea e trasă cu ambele mâini în sens opus. Orice masaj anticelulitic se va efectua doar în cabinetele specialiştilor, oamenilor care au experienţă în masajul anticelulitic şi ştiu prea bine ce au de făcut.
Avantajele masajului anticelulitic
Care ar fi beneficiile masajului anticelulitic?
- Îmbunătăţeşte circulaţia sanguină – se reduc şi se elimină mai uşor depunerile de grăsime, fluxul sanguin e mai bun de vreme ce se eliberează tensiunea locală la nivel muscular în urma presiunii directe şi a mişcărilor circulare;
- Stimulează sistemul limfatic – se elimină fluidele asociate cu formarea celulitei, se elimină apa în exces reţinută la nivelul ţesuturilor, celulita nu va mai fi în timp aşa de vizibilă;
- Ajută metabolismul celular şi sistemul glandular – celulele sunt ajutate având un flux sanguin mai bun la nivelul zonelor masate, glandele sunt ajutate şi ele să funcţioneze corect;
- Activează sistemul venos – se elimină mai bine reziduurile metabolice celulare şi celulita dispare mult mai rapid;
- Elasticitate şi tonus mai bun la nivelul pielii – ţesuturile subcutanate au sănătate îmbunătăţită, pielea arată mai bine, e mai rezistentă în urma masajului anticelulitic;
- Dispar din nodulii de celulită – prin masare reuşeşti să scapi şi de temuţii noduli de celulită, foarte periculoşi la nivel local;
- Musculatura e tonifiată – prin masaj toţi muşchii din zonele masate vor fi tonifiaţi şi vei avea o mobilitate mult mai bună;
- Pielea va fi mai netedă;
- Ajută la eliminarea toxinelor din corp;
- Contribuie la pierderea în greutate – scapi de ţesutul adipos în exces, câştigi şi lupta cu kilogramele în plus;
- Ajută articulaţiile şi ligamentele sensibile – presiunea de pe ele e redusă;
- Se estompează vergeturile – scapi şi de vergeturi, împuşti doi iepuri dintr-odată. Şi asta fără efort şi fără tratamente în plus, fără cheltuieli în plus.